COMUNICATE DE PRESĂ

Nr. 16 / 21.09.2007
Tel. 021.408.10.21
Fax. 408.11.99
e-mail: relatii_publice@spp.ro
Fax. 408.11.99
e-mail: relatii_publice@spp.ro
Semnarea Memorandumului de Înțelegere între România
și Secretariatul Internațional N.A.T.O.
și Secretariatul Internațional N.A.T.O.
• nivel maxim de securitate
Astăzi, 21.09.2007, a fost semnat la București Memorandumul de Înțelegere între România și Secretariatul Internațional N.A.T.O., document ce reglementează principalii parametrii pentru organizarea Summit-ului N.A.T.O. 2008.
Conform Memorandumului, securitatea evenimentului va fi asigurată de către Comandamentul Național de Securitate al Summit-ului.
Comandamentul reunește reprezentanți ai instituțiilor românești cu atribuții în domeniul securității naționale: S.P.P., S.R.I., S.I.E., S.T.S., O.R.N.I.S.S., departamente specializate din cadrul Ministerelor de Interne și al Apărării și reprezentanți ai N.A.T.O.
Comandamentul Național de Securitate al Summit-ului are în componență grupe de lucru din care fac parte, pe lângă specialiștii în securitate, și reprezentanți ai Primăriei, Ministerului Sănătății, ai companiilor de electricitate, apă, canalizare, metrou, rețele de comunicații, fiind deja încheiate protocoale cu majoritatea acestor instituții implicate în vederea desfășurării evenimentului.
Datorită numărului mare de oficiali prezenți la București, măsurile de securitate întreprinse vor avea un grad maxim și vor fi astfel concepute încât să nu perturbe în mod excesiv activitatea cotidiană a locuitorilor capitalei.
Asigurarea securității Summit-ului N.A.T.O. implică măsuri speciale în București, conducând la restricționarea circulației rutiere și pietonale, interzicerea parcării autovehiculelor în anumite zone și posibila restricționare a traficului aerian din zona capitalei.
Serviciul de Protecție și Pază va anunța din timp măsurile speciale care vor fi luate, iar în acest sens, va înființa și o linie telefonică „verde” la care cetățenii pot apela gratuit pentru :
- a obține informații privitoare la Summit;
- a obține informații referitoare la restricțiile de trafic;
- a semnala unele nereguli observate.
Bucureștiul a mai fost gazda unor astfel de vizite ce au avut un nivel de securitate sporit : vizita Papei Ioan Paul al II-lea, vizita președinților americani Bill Clinton și George Bush, întâlnirile șefilor de stat din Europa Occidentală, al XI-lea Sommet al Francofoniei.
Biroul Informare și Relații Publice